Şerban Nicolescu (31 de ani) s-a născut cu o afecţiune genetică gravă: sindromul Down. Cu toate acestea, a urmat un liceu normal, este campion olimpic printre oamenii cu dizabilităţi intelectuale şi, de şase ani, munceşte la Fundaţia Special Olympics.
Şerban pare dintr-o dată fericit. Meticulos, ca un funcţionar adevărat, îi aşază tatălui gulerul cămăşii, strâmb într-o parte. Îşi îmbrăţişează apoi tatăl şi, deodată, zâmbeşte. Zâmbeşte sincer, senin, deşi privirea îi e pierdută undeva, în gol. Sunt câteva minute peste unu după-amiaza şi, ca în fiecare zi, domnul Nicolescu a venit să-l ia pe Şerban de la birou. „Ai întârziat puţin”, îl muştruluieşte Şerban.
În două ceasuri, dintr-o suflare, Şerban, care s-a născut cu sindromul Down, a povestit toată istoria amplă a vieţii lui. Iar în povestirile sale există nu unul, ci două personaje principale: el şi tatăl său. Repetă des: „El este mentorul meu, cel care m-a format şi m-a educat”, şi totul pentru că, în cazul său, sprijinul primit este esenţial. Acum, Şerban este un om mare. Ţine discursuri motivaţionale la diferite evenimente, îşi continuă antrenamentele sportive, căci este şi sportiv, şi îşi face munca exemplar la birou. Iar în spatele acestui program încărcat şi al reuşitelor de până acum, a stat permanent familia.