Acasă » Despre sindromul Down » Caracteristici

Caracteristici

Cuprinsul paginii

Stimularea facială

Scosul limbii

Dentiția

Constipația

Stimularea facială

Important: acceptul si participarea copilului sunt indispensabile, daca refuza, treceti la altceva, dar continuati sa i propuneti in fiecare zi. Puteti sa i propuneti sa va faca copilul masaje, pentru ca apoi sa accepte sa i faceti dumneavoastra lui. Puneti la dispozitie un cadru adaptat cand faceti aceste activitati, de exemplu cand ii faceti baie, cand ii cititi povestioare.

Masaje tonice cotidiene:

De fata, de gura ( explorati buzele, obrajii, dintii, cerul gurii, gingiile), si limba (plecand din fata in spate, asa cum fac si alimentele);

Pentru o mai buna sensibilitate si tonicitate, variati:

  • texturile ( folositi periuta de dinti, dosul unei lingurite);
  • formele;
  • temperatura;
  • forta de apasare ( intre o apasare incet si o apasare tare, apasarea incet poate provoca greata daca copilul e sensibil, in acest caz apasati mai tare, mai ferm)

Mobilizarea prin imitare in fata oglinzii (astfel imcat copilul sa aiba posibilitatea de control):

Fața: diferite expresii (suparat, surprins, trist, fericit…), a clipi din ochi…

Buze / obraji:

  • a bate din buze ( micul pestele)
  • acelasi lucru cu obrajii umflati (marele peste)
  • a face buzele sa vibreze ( motocicleta)
  • sa suradeti
  • sa dati pup
  • sa puneti buzele una peste alta
  • sa le intoarceti
  • sa umflati obrajii
  • sa strangeti obrajii inauntru ( iepurele)

Tot timpul cu o oglinda, facem toate astea in fata copilului in timp ce ne uitam in oglinda, apoi ii dam oglinda si il incurajam sa imite. Propuneti-i repetitia de fenomene, zgomote familiare…

Limba:

  • scoateti-o drept inainte
  • apoi spre nas (atentie sa fie limba cea care lucreaza si nu buzele)
  • spre barbie
  • plimbati limba atingand cerul gurii dinainte- inapoi si apoi din spate spre fata
  • in interiorul obrajilor ( impingeti limba spre obraz)
  • faceti zgomot cu limba foarte tare ( calutul) mai incet sau mai repede,
  • zgomot de * *(tttttttt),
  • treceti cu limba peste dinti, ca si cum ati mangaia dintii

Daca-i dificil de a mobiliza voluntar limba, utilizati o bomboana moale pe varful unui bat (sau acadea, ingletata, ciocolata nutela…) sa il puneti repede pe varful limbii apoi sa il puneti in susul buzei de sus, in josul buzei de jos, sa il treceti pe bordura externa stanga a limbii apoi sa il puneti pe dreapta…

Atentie, sa fie limba cea care misca si nu capul!

Idei de zgomote familiare sa-i propuneti copilului, chiar daca el inca nu poate sa le produca pe toate, propuneti-i, folosindu-va de oportunitatile pe care le dau cartile, jucariile sau care vin din exterior! Exagerand unele miscari ale gurii, el o sa le faca atunci cand o sa poata:

vaca (muuuuu), sarpele (ssssss), albina (bzzzzz), avionul (vvvvvv), vantul (ffffff), trenul (ciu ciu ciu), sirena unui vapor (jjjjjjjjj), calul (uuuuu), leul (rrrrrr), cioara (cra cra cra), motorul (brrrrr)….

Incurajati miscarile de masticatie prin imitare si cu Chewy tubes sau altceva, si de ce nu cu vibratii. Apasati asupra dintilor de jos cu o periuta de dinti pentru a declansa un reflex de contractie a maxilarului. Incepeti masticarea cu alimente de tip chips care stimuleaza deasemeni si auzul si se topesc pe limba.

Suflu bucal / suflu nazal: cu bule de sapun, fluer, bucatele de hartie, lumanare, pene, balon de umflat, pai, pai in apa cu sapun, fluer, harmonica… suflandu i incet spre fata poate sa i stimuleze un reflex de suflu! Variati:

  • intensitatea ( sau incet sau mai tare),
  • durata (mai putin sau mai mult timp),
  • distanta (puneti obiectele mai aproape sau mai departe de buze),
  • directia ( atentie la rotunjirea buzelor).

Punerea in practica a respiratiei nazale ( bagati limba in gura si inchideti gura, faceti in asa fel incat ca copilul sa simta pe manuta lui aerul care trece prin nas si invatati-l sa si sufle nasul ( acest lucru permite limitatrea riscului de otite ceroase ( de la ceara) , care sunt responsabile de pierderi de auz tranzitorii).

Pentru alimentatie: nu amestecati bucatele mici cu piureuri. Variati temperatura.

Puneti alimente in interiorul jucariilor pentru a l incita sa si mobilizeze limba la maxim, schimband partea in mod regulat.

Pentru lichide, variati temperaturile si propuneti i apa gazoasa pentru ca copilul sa simta mai bine contactul lichidelor in gura.

Recomandare facuta pentru un copil beneficiar Up Down de Nathalie DORISON, medic generalist, Julie DE REYNAL, logoped, Sophie ROBIN, nutritionist, Institutul Jerome Lejeune, Paris, Franta.

Scosul limbii

Scosul limbii este deseori asociat cu Sindromul Down si mentionat ca o caracteristica a acestuia. In mod traditional se spune ca acest lucru se datoreaza unei limbi marite, dar, cercetarile actuale se pronunta in favoarea unei combinatii intre factorii fizici si de dezvoltare specifici fiecarui individ.

Miscarile limbii ar trebui luate in considerare in contextul intregului organism. Toate partile corpului sunt legate intre ele iar factorii care afecteaza dezvoltarea motrica intr-o anumita parte pot, de asemenea, influenta si gura.

Este important de stiut ca nu toti copiii cu Sindrum Down isi scot limba, dar si ca este o etapa normala in dezvoltarea timpurie.

Factori care pot influenta scosul limbii: 

• Suptul copiilor cu Sindrom Down este mai slab si invata sa controleze fluxul lichidului prin scoaterea limbii;

• Copiii cu Sindrom Down au cerul gurii mai mic si mai arcuit, ceea ce inseamna mai putin spatiu pentru limba;

• Tonusul limbii este mai scazut iar acest lucru o face sa para mai mare deoarece este mai lasata. Miscarile limbii depind de actiunea mai multor muschi ai gurii si joaca un rol important in procesele de inghitire, masticatie, respiratie si vorbire. Copiii cu Sindrom Down intampina dificultati in producerea si coordonarea miscarilor necesare pentru a controla limba;

• In timpul cresterii, limba se dezvolta intr-un ritm diferit fata de cel al altor parti ale fetei, cum ar fi maxilarul, ceea ce duce, in primii ani, la inaltarea si inaintarea pozitiei limbii in gura. Acest lucru, combinat cu o activitate orala mai mica si cu un tonus muscular scazut pot determina scosul limbii;

• Muschii limbii corecteaza si ajusteaza permanent pozitia limbii in gura bazandu-se pe feedback-ul senzorial pe care il primeste. Multi copii cu Sindrom Down au dificultati in a receptiona si interpreta informatia senzoriala si este posibil sa nu-si dezvolte aceasta capacitate prea repede sau complet. In consecinta, ei s-ar putea sa nu fie constienti ca isi scot limba;

• De asemenea, scosul limbii poate fi rezultatul inabilitatii de a misca separat maxilarul de limba. Aceasta este o deprindere care se dezvolta de-a lungul timpului si este dependenta de stabilitatea maxilarului (fara aceasta stabilitate limba patrunde in afara si maxilarul coboara);

• Scosul limbii se poate datora si unor afectiuni ale cailor respiratorii, cum ar fi polipii sau amigdalele marite, frecvent intalnite la copiii cu Sindrom Down;

• Abilitatea de auto-corectie a limbii scoase necesita un anumit grad de constientizare si motivatie pentru schimbare. In functie de varsta si nivelul de dezvoltare ale copilului este posibil ca auto-monitorizarea sa nu se realizeze complet sau sa se realizeze mult mai tarziu;

• Multi copiii cu Sindrom Down au o dezvoltare motrica intarziata si de aceea este posibil sa nu aiba o baza stabila pentru dezvoltarea deprinderilor oral-motrice;

Infectiile cailor respiratorii superioare care blocheaza nasul copiilor ii pot determina sa respire pe gura. Cand respira pe gura, maxilarul coboara iar limba nu mai ramane in cavitatea bucala. Aceste infectii pot aparea si datorita unor infectii ale urechii mijlocii, deseori intalnite la copiii cu Sindrom Down. Ele apar datorita unei disfunctii ale trompei lui Eustache, localizata in spatele gatului si conectata cu urechea mijlocie ( functia sa este de a egaliza presiunea aerului in ambele timpane). Daca tonusul muschilor care inconjoara intrarea in trompa este scazut atunci poate patrunde lichid in urecea mijlocie, cauzand infectii de-a lungul timpului.

S-a constatat ca scosul limbii la copiii cu Sindrom Down este in general o faza trecatoare, adesea asociata cu infectii ale gingiilor si gatului. Cazurile in care acest fenomen persista sunt datorate unui tonus muscular in general foarte scazut si in consecinta unei dezvoltari oral-motrice intarziate. La acesti copii s-a demonstrat aparitia intarziata a deprinderii de a manca si a bea, de aceea si trecerea de la mancare lichida la mancare solida se face mai tarziu, deprinderile de muscat si inghitit aparand si ele mai tarziu. Muscatul si mestecatul se bazeaza pe miscari repetate ale maxilarului si pe abilitatea de a misca limba in mai multe directii.

Trebuie sa se tina cont si de nivelul de dezvoltare al copilului si sa fie consultat un logoped, un fizioterapeut si un terapeut ocupational pentru a fi siguri ca se porneste de la un nivel potrivit.

Pentru a minimaliza scosul limbii, copilul trebuie sa dezvolte urmatoarele:

• Controlul asupra capului si diferitelor parti ale corpului;

• Tonus facial/ oral marit

• Sensibilitate orala marita

• Miscari imbunatatite ale buzelor

• Miscari imbunatatite ale maxilarului

• Miscari imbunatatite ale limbii

Dupa cum se poate vedea, scosul limbii poate aparea din mai multe motive, iar la multi copii cu Sindrom Down este vorba pur si simplu de o dezvoltare intarziata. De aceea este important sa se faca o evaluare completa, pentru a va asigura ca se alege calea corecta pentru remediere. Ar fi nepotrivit sa va axati pe niste deprinderi pe care copilul nu le poate atinge.

In dezvoltarea normala caracteristicile oral-motrice se stabilizeaza in general in jurul vastei de 24 luni, dar copilul dumneavoastra este posibil sa aiba o dezvoltare intarziata si un tonus muscular scazut pentru a demara anumite activitati la aceasta varsta. Fiecare copil este diferit si de aceea si planul de terapie trebuie adaptat in functie de acesta.

Este esential sa consultati un logoped, un fizioterapeut si un terapeut ocupational pentru a avea o opinie de ansamblu asupra dezvoltarii fizice, senzoriale, oral-motrice si sa discutati despre insemnatatea lucrului in aceste directii. Ei sunt expertii certificati sa va ghideze in acest proces.

Daca nu aveti posibilitatea consultarii unui terapeut, poti incerca cateva din sugestiile de mai jos.

  1. Eliminati orice afectiuni medicale ( de ex. polipi si amigdale marite, infectii ale gingiilor, gatului, cailor respiratorii, etc.).
  2. Selectati unul sau doua exercitii pe care le puteti incerca, dar trebuie sa tineti cont de faptul ca poate fi daunator sa le practicati in acelasi timp. Adultii se entuziasmeaza adesea, dar daca copilul nu poate coopera la exercitiu, ei pot deveni reticenti la alte forme de interventie pe termen lung. De aceea este esential sa fiti constienti de puterile si dificultatile copilului dumneavoastra si sa ii laudati din plin pentru orice incercare pe care ei o fac. Este posibil sa fie necesara practicarea repetata iar dumneavoastra trebuie sa le aratati foarte clar ce au de facut, intr-un mod pe care ei il pot intelege.
  3. Observati-va copilul si tineti cont cand scot limba, ce anume fac in acel moment si cat timp dureaza, daca se corecteaza singuri, etc. Trebuie sa aveti multa rabdare si sa fiti pregatiti sa repetati activitatea iar si iar. Este posibil sa dureze pana cand o deprindere sa fie realizata. Cel mai important, faceti activitatea amuzanta!

Idei practice pentru dezvoltarea sensibilitatii orale si a tonusului muscular:

• Nu faceti mai multe activitati in acelasi timp;

• Nu desfasurati aceste activitati in timpul meselor intrucat pot genera la o aversiune legata de mancare;

• Exercitiile trebuie sa se desfasoare pe perioade scurte de timp;

• Vorbiti despre ceea ce faceti, pas cu pas;

• Asigurati-va ca atat dumneavoastra cat si copilul stati intr-o pozitie relaxanta, confortabila

• Asigurati-va ca pozitia copilului este stabila si sustinuta;

• Minimalizati distragerile ce pot aparea, de ex. televizorul, radioul, alte persoane, etc.

• Faceti pauze pentru a-i permite sa inghita saliva care se poate acumula;

• Aceste exercitii pot fi facute de-a lungul zilei, de exemplu in timpul imbaierii/ uscarii ( folosind un prosop, un burete, etc)

• Nu incercati aceste lucruri daca copilul este racit

• Incetati imediat daca exercitiul ii provoaca copilului suferinta.

Exercitii recomandate:

1. Fața copilul dumneavoastra este sensibila, de aceea trebuie sa-i pregatiti inainte de a-i aborda. Folositi de ex. un prosop pentru a-i lovi usor, dar ferm peste maini, brate, umeri corp si gat.

2. Se atinge ferm cu o tesatura aspra ( ex. prosop) incepand cu partile laterale ale fetei, apoi fruntea, barbia si treptat se ajunge catre centrul fetei.

3. Masati obrajii cu miscari circulare, in special in jurul gurii.

4. Folositi 2 degete pentru a apasa ferm ambele buze in acelasi timp. Tineti apasat cateva minute si apoi dati drumul.

5. Atingeti descendent zona dintre nas si buza superioara in timp ce folositi degetul pentru a impinge buza superioara in sus.

6. Folosind degetul mare si aratatorul, trageti de buza superioara in jos incepand de sub nas catre partea de sus a buzei, fara insa a o atinge. Procedati in acelasi mod si cu buza inferioara, lucrand dinspre barbie catre buza. Sustineti maxilarul daca este necesar.

7. Apasati ambele buze folosind un deget aratator sub nas si celalalt deget sub buza de jos – schimbati degetele miscandu-le inspre buze.

8. Introduceti treptat condimente mai puternice in alimentatie: – curry, sosuri chinezesti, usturoi, chipsuri, otet,ketchup, iaurturi cu arome de fructe astringente sau amare: kiwi, lamaie, fructe de padure, grapefruit, merisor, etc.

9. Introduceti alimente cu temperaturi extreme ( de ex. inghetata)

10. Folositi jucarii care stimuleaza simturile.

Idei practice pentru dezvoltarea miscarilor maxilarului si a limbii:

  • Cand hraniti copilul cu lingurita, introduceti mancarea in zona centrala a limbii si exercitati o presiune ferma. Acest lucru va modera scosul limbii in timpul inghitirii.
  • Pe masura ce scosul limbii inceteaza, plasati mancarea in partile laterale ale gurii, intre dinti. Acest lucru va incuraja rontaitul si miscarile laterale ale limbii.
  • Pentru a stimula muscatul, rontaitul si miscarile laterale ale limbii:
    • initial faceti acest lucru atunci cand copilul este relaxat;
    • initial aceste activitati nu ar trebui desfasurate in timpul meselor;
    • folositi alimente care nu se rup, de ex. fructe uscate: banane, piersici, caise,etc.
    • plasati alimentul intre dinti, de-a lungul maxilarului si asigurativa ca este plasat in asa fel incat sa nu intinda buza. Nu plasati alimentul prea mult in spate, pentru ca se poate ineca.
    • daca copilul nu incepe sa rontaie , scoateti alimentul incet.
    • cand simtiti ca si-a dezvoltat suficient abilitatea de a musca introduceti in alimentatie si alte tipuri de alimente, cum ar fi cele care se musca si apoi se dizolva: biscuitii, pufuletii, etc.
    • daca copilul nu musca din alimente rupeti-le dumneavoastra . Nu fortati copilul sa manance alimente pe care nu sunt pregatiti sa le mestece.

Idei practice pentru dezvoltarea miscarilor limbii:

• Folosind o oglinda, scoateti sunete „oo” ( ca fantoma, bufnita, maimuta,vantul) si sunete „ee” (de ex. ca un soricel) folosind miscari exagerate ale limbii. Este indicat sa miscati buzele din pozitia de zambet in cea a unui sarut.

• Exersati sarutatul. Este posibil sa fiti nevoiti sa impingeti buzele intr- o pozitie intinsa ( zambet) intr-o pozitie rotunjita ( forma sarutului). Folositi ruj sau vopsea pentru fata si lasati urme de sarut pe oglinda, pe un servetel, etc

• Sugeti printr-in pai. Tineti buzele stranse in jurul lui.

• Suflati baloane, in servetele de hartie, etc

Traducere realizata de Mihaela GHELASE –voluntar Up Down dupa articolul postat la Down Syndrome Ireland.

Dentiția

Eruptia dentara este un proces fiziologic complex, strans legat de dezvoltarea generala a organismului, si influentat de factori genetici, neuro-endocrini, metabolici, locali externi( de exemplu: traumatisme). Interventia acestor factori poate determina variatii ale varstei de eruptie, ale ordinii in care erup dintii sau ale traseului eruptiv( si asupra locului in care vor erupe dintii).

Viteza cu care apar grupele dentare este strans corelata cu dezvoltarea intregului organism. Astfel, o dezvoltare a corpului accelerata, atrage dupa sine o accelerare a eruptiei si invers. Cu alte cuvinte, in cazul bebelusilor cu sindrom Down perioada de eruptie dentara poate sa fie mult intarziata. Pot exista situatii cand eruptia dentara sa inceapa in jurul varstei de 18 luni sau mai tarziu.

Altfel spus, eruptia dentara este influentata de factorii care intervin in dezvoltarea generala a organismului, printre acestia numarandu-se hormonii si vitaminele.

Secventa eruptiei dintilor temporari:

In mod normal, eruptia dintilor temporari este supusa in proportie de peste 75% influentei factorilor genetici. Deoarece mugurii dintilor temporari se formeaza in cea mai mare parte in viata intrauterina, sub protectia organismului matern, secventa eruptiei dintilor temporari este mai putin influentata de factori de mediu si locali.

In general, eruptia dintilor temporari incepe in jurul varstei de 6 luni si se incheie in jurul varstei de doi ani si jumatate(30 luni).

Ordinea de eruptie a dintilor temporari este urmatoarea:

Incisivi centrali

Incisivi laterali

Molari unu

Canini

Molari secunzi

Observatie: In cadrul aceluiasi grup dentar( de exemplu: molari, sau incisivi) se admite ca dintele inferior erupe inaintea celui superior, cu exceptia incisivului lateral superior care erupe inaintea celui inferior.

Fiecarui dinte ii este caracteristica o anumita varsta de eruptie care variaza intre anumite limite. Se accepta ca la fiecare interval de 6 luni erupe cate un grup dentar. Astfel:

Intre 6 si 12 luni erup incisivii

Intre 12 si 18 luni erup primii molari

Intre 18 si 24 luni erup caninii

Intre 24 si 30 luni erup molarii secunzi

Diferitele afectiuni generale pot determina intarzieri sau pot grabi ritmul eruptiei dentitiei de lapte. In cazul sindromului Down ne confruntam cu o eruptie dentara intarziata. La peste 75% din persoanele cu sindrom Down se inregistreaza intarzieri in eruptia ambelor dentitii( temporare si permanente). In legatura cu dintele temporar, s-au observat situatii in care primul dinte temporar nu a aparut pana la varsta de 2 ani, iar la varsta de 4-5 ani nu erupsesera inca toti dintii. La 14-15 ani inca persistau unii dinti temporari. De asemenea s-a constat ca nu se respecta ordinea de eruptie.

Prof dr. Rodica Luca si Dr. Cureu Magdalena(1999) descriu cazul unui copil in varsta de 2 ani, la care singurii dinti erupti sunt cei doi incisivi centrali inferiori, si cazul unui copil in varsta de un an si 11 luni, la care molarii doi au erupt mai devreme decat incisivii laterali inferiori si caninii.

Secventa de eruptie a dintilor permanenti:

In mod normal, eruptia dintilor permanenti se face in doua etape.

In prima etapa:

Eruptia primilor molari permanenti(molarii de 6 ani)

Exfolierea(pierderea) incisivilor temporari

Eruptia incisivilor permanenti

In etapa a doua:

Pierderea molarilor si caninilor temporari

Eruptia premolarilor si caninilor permanenti

Eruptia molarilor secunzi permanenti(molarii de 12 ani)

Prima etapa:

In mod normal, incepe in jurul varstei de 6 ani si se incheie in jurul a 9 ani. La varsta de 6-7 ani erup molarii unu inferiori, apoi molarii unu superiori si incisivii centrali inferiori.

Uneori incisivii centrali inferiori erup in pozitie linguala, ceea ce constituie frecvent o situatie de ingrijorare pentru parinti si un motiv de prezentare la medicul dentist. In cazul persistentei incisivilor temporari pe arcada, acestia vor fi extrasi, si se explica parintilor ca exista posibilitatea alinieirii spontane a dintilor prin miscarile functionale ale limbii.

In jurul varstei de 7-8 ani erup incisivii centrali superiori, apoi incisivii laterali inferiori. La 8-9 ani erup si incisivii laterali superiori. O data cu eruptia completa a incisivilor incepe un proces de dezvoltare si modelare a grosimii oaselor maxilare, pregatind eruptia caninilor si premolarilor permanenti.

A doua etapa:

In mod normal, incepe de la varsta de 9 ani, pana la varsta de 12-13 ani. In aceasta etapa erup caninii, premolarii, molarii de 12 ani(la sfarsitul etapei). In literatura de specialitate se citeaza o diferentiere a eruptiei in aceasta etapa in funtie de sex astfel:

Pentru fete:

la maxilar : eruptie premolar1, canin, premolar2

la mandibula: eruptie canin premolar1, premolar 2

Pentru baieti:

la maxilar: eruptie premolar1, premolar2, canin

la mandibula: eruptie premolar1, canin, premolar2

Pentru sindromul Down, se citeaza intarzieri mari in eruptia dintilor permanenti, in conditiile prezentei prelungite in cavitatea orala a dintilor temporari. Se semnaleaza intarzieri si diferente de ordine a eruptiei in special in etapa a doua. Spre exemplu, prezentam cazul unei persoane in varsta de 17 ani la care se constata intarzierea eruptiei premolarilor2 si a molarilor secunzi, cu prezenta molarilor secunzi temporari si a unui molar unu temporar. In plus copilul prezinta anodontia(lipsa) incisivilor laterali superiori.

Concluzie asupra eruptiei dentare la copii cu sindrom Down:

In majoritatea cazurilor sub observatie medicala se constata intarzieri relativ mari ale eruptiei dintilor, atat la dentitia de lapte cat si cea permanenta. De asemenea, ordinea de eruptie a dintilor este frecvent modificata. Parintii nu trebuie sa se impacienteze si sa mearga cu copii la controale regulate.

Frecvent, in cazul sindromului Down, dentitia temporara si cea permanenta pot suferi diferite abateri de la normal, ce se vor manifesta prin:

Modificari ale formulei dentare cu scaderea numarului de dinti: anodontii/ hipodontii.

Incongruente dento-dentare( frecvent cu inghesuire dentara, dar este posibila si spatierea dentara)

Inversari dentare

Ocluzie inversa, sau angrenaje inverse

Anodontia= absenta dintelui, datorata lipsei formarii dintelui(nu datorata unei extractii, de exemplu)

Anodontia dentara poate fi redusa sau extinsa, avand o oarecare predilectie pentru zona frontala, nefiind excluse nici celelalte regiuni. Frcvent este citata anodontia incisivului lateral, atat in dentitia temporara cat si in cea permanenta. In dentitia permanenta cel mai afectat este ultimul dinte erupt din fiecare grup dentar: incisivul lateral, premolarul doi, molarul 3.

Atentie! Daca exista absenta unui dinte temporar, trebuie cercetat si la dentitia permanenta, pentru ca este probabila si lipsa dintelui de inlocuire al dintelui temporar respectiv.

Tratatmentul in anodontii variaza in functie de sitatia clinica, de tulburarile generale, varsta, etc. Acest tratament nu trebuie sa interfere cu procesul de crestere, ci sa favorizeze cresterea oaselor maxilare:

La dentitia temporara, de regula nu necesita tratament deoarece nu sunt modificari masticatorii sau estetice importante(mai ales in cazul unor anodontii reduse)

La dentitia permanenta

anodontii reduse: se pune problema afectarii regiunii frontale. Tratamentul este frecvent combinat ortodontic, cu remodelarea coronara a dintilor plasati pe locul celor absenti. Sau se incearca pastrarea dintilor temporari(cand acestia exista) cat mai mult timp cu putinta in cavitatea orala. Eventual se face un tratament endodontic pe acesti dinti temporari(pentru a incetini absorbtia radacinilor temporare si pierderea dintilor de lapte). Se poate incerca de asemenea pastrarea spatiului dentar cu mentinatoare de spatiu, pana la incheierea procesului de crestere a oaselor maxilare si apoi protezarea(prin punti) sau implantul dentar. Aceste tratamente se indica doar in cazul persoanelor cu sindrom Down cu care se poate colabora.

Cand anodontiile sunt intinse: tratamentul este combinat (ortodontic cu cel protetic).

Incongruenta dento-alveolara este incadrata in anomaliile dento-maxilare si poate fi de doua feluri:

cu inghesuire- cum apar frecvent la persoanele cu sindrom Down. Acest aspect de dinti inghesuiti este dat frecvent datorita dezvoltarii reduse a oaselor maxilare, dintii fiind corect dezvoltati.

cu spatiere- cand intre dinti apar spatii( treme, diasteme). Incongruenta cu spatiere apare fie cand avem dintii de dimensiuni mai mici decat normal, fie cand oasele maxilare sunt hiperdezvoltate si dintii normali, sau si oase maxilare hiperdezvoltate si dinti nanici.

Incongruenta dento-alveolara beneficiaza de tratament ortodontic, numai atunci cand putem colabora cu persoana in cauza, si cand avem siguranta ca se pastreaza o igiena orala impecabila. Altfel, nu este recomandata purtarea aparatului ortodontic, la o persoana cu o igiena precara, pentru ca vom favoriza aparitia afectiunilor inflamatorii gingivale si ale cariilor dentare.

Afectiuni dentare ce apar si metode de tratament:

In cazul copiilor cu sindrom Down cel mai frecvent ne confruntam cu aparitia cariilor dentare, si afectarea gingivala.

Caria dentara- o afectiune patologica care produce in final distrugerea structurilor dure dentare. Ea apare in principal prin demineralizarea structurilor dure dentare, datorita actiunii filmului microbian persistent pe suprafata smaltului.

Cauze frecvente ale aparitiei cariei dentare in sindrom Down:

obiceiurile alimentare defectuoase- alimentatia lichida, pasata, ce nu stimuleaza cresterea fluxului salivar si astfel autocuratirea dentara este deficitara. Consumul marit de lichide indulcite, dulceturi, gemuri, siropurile medicamentoase, mierea- sunt alimente cu potential cariogen. Sucurile carbogazoase din comert, fainoasele si dulciurile trebuie evitate in special inainte de culcare. Daca nu se poate evita consumul alimentelor inainte de culcare, si nu se poate efectua periaj dentar, se va incerca macar clatirea cavitatii orale cu apa.

Lipsa periajului-atunci cand nu se poate colabora cu copilul

Periajul incomplet sau incorect- datorita lipsei de indemanare manifestata la persoanele cu Down

Respiratia orala- are ca efect uscarea mucoaselor, a dintilor, ce nu mai sunt acoperiti de filmul protector salivar.

Aparitia cariei dentare, va fi observata de parinte, prin remarcarea petei de culoare bruna, sau lipsei de substanta dura dentara la locul afectat. Cu cat observarea cariei se va produce mai repede (intr-un stadiu incipient) cu atat tratamentul necesitat va fi mai putin complex si usor de efectuat. Frecvent locul afectat va fi curatat si dintele restaurat la o forma aproximativ asemanatoare cu cea initiala prin aplicarea unor obturatii dentare. Cu cat caria este mai profunda, cu atat creste riscul necesitatii unui tratament endodontic.

Un tip aparte de carie dentara frecventa la copii cu sindrom Down este carie de biberon. Ea apare frecvent localizata pe fetele vestibulare ale dintilor, primii afectati fiind incisivii centrali si laterali, apoi in ordine: molarii1 temporari, caninii si molarii2. Are un tipar de aparitie asimetric, in functie de pozitia copilului in timpul alimentatiei, si se datoreaza alimentatiei prelungite cu biberonul, precum si alimentatiei cu lichide indulcite cu zaharuri, din biberon(in special cand obiceiul persista pe timpul noptii).

Tratamentul cariei dentare

Poate fii profilactic si curativ/restaurativ.

Pentru profilaxie:

Corectarea si controlul dietei

-eliminarea aportului de alimente dulci, indiferent de forma lor de prezentare

-nu dam lichide indulcite cu biberonul

-eliminarea folosirii”suzetelor dulci”

-incercam sa invatam copilul sa primeasca laptele cu lingurita

Controlul igienei orale

-la inceput, parintii vor curata dintii cu tifon steril

-pe masura ce se poate colabora cu copilul, vom incerca educarea lui pentru folosirea periutei de dinti si a pastelor cu fluor pentru copii

Flourizarea-care poate fi locala(prin pastele de dinti, geluri si lacuri aplicate pe dinti) sau generala(cu ajutorul comprimatelor, sau a fiolelor, prin apa de baut, sau diferite alimente cu un continut ridicat de fluor). Atentie: atunci cand medicul recomanda o doza mare de fluor, este bine sa nu i se mai amninistreze copilului alte produse cu fluor (pasta de dinti, alimente, etc).

Sigilarea- se efectueaza cand avem o buna colaborare cu persoana in cauza. Este benefica mai ales pentru molarul2 temporar care prezinta un relief ocluzal mai accidentat(mai multe gropite). Practic, prin sigilare se aplica un strat protector de rasina polimerizabila, acoperind santurile si fosetele dentare, prevenind acumularea resturilor alimentare la acel nivel.

Tratamentul curativ si restaurativ se vor face clasic, in functie de numarul de pereti dentari afectati si de cantitatea de substanta dura absenta. Se pot indica clatiri cu substante antiseptice ajutatoare metinerii igienei dentare. Cand este necesara interventia terapeutica si nu se poate colabora cu persoana cu sindrom Down, se recomanda folosorea anesteziei generale, in conditii de ambulator, intr-o clininca specializata.

Gingivitele din sindrom Down sunt tot rezultatul actiunii microbiene asupra tesuturilor moi ale cavitatii orale. Gingia este mai rosie, mai inflamata, sangereaza usor la presiuni aplicate asupra ei. Daca aceste semne se observa, se recomanda vizita unui doctor dentist, pentru evitarea avansarii suferintei gingivale. Tratamentul este frecvent antiseptic, cu mentinerea unei igiene orale riguroase si folosirea unor ape de gura calmante, regeneratoare. Gingia isi va reveni la normal relativ repede. Se va incerca identificarea si indepartarea factorilor favorizanti aparitiei gingivitei: placa bacteriana, alimentatia incorecta, corectarea anomaliilor dentare, refacerea corecta a obturatiilor defectuoase, deconditionarea respiratiei orale.

Periajul dentar

Mijlocul principal de indepartare a microbilor si resturilor alimentare de pe suprafata dintelui este prin periajul dentar. Exista si mijloace auxiliare ce ne ajuta(de exemplu: ata dentara, scobitorile, apele de gura, etc).

De obicei sunt recomandate doua periaje pe zi: unul dimineata, altul seara. Periajul principal ramane cel de seara, motivele fiind multiple, in principal faptul ca prin umiditate, caldura si intunericul oferit de cavitatea orala, microorganismele ar gasi conditii prielnice de multiplicare, tot in intervalul noptii saliva fiind redusa sau absenta(in jurul orei 4 dimineata).

In cazul in care la sfarsitul uneia din mese se consuma dulciuri se va recomanada un al treilea periaj, sau cel putin mestecarea gumei de mestecat fara zahar(pe baza de xilitol-la persoanele cu care putem colabora si inteleg) sau clatirea gurii. O periere dentara trebuie sa dureze 3-4 minute, fiecarui grup dentar periat aplicandu-i minim 5-6 miscari de curatire.

Copii cu sindrom Down au dificultati in efectuarea unui periaj dentar corect. De cele mai multe ori, parintii sunt cei care vor efectua acest periaj. Atunci cand vom obtine cu greu colaborarea copilului, este suficient sa reusim stergerea dintilor, dupa mese, cu comprese sterile uscate, sau putin umezite cu o solutie de apa de gura cu fluor.

Ce trebuie stiut despre fluor?

Fluorul este un element chimic, un halogen, avand starea de agregare gazoasa, iar in natura se gaseste sub forma de compusi (saruri), fluoruri organice si anorganice. Fluorura de calciu se gaseste in stare naturala in concentratie scazuta in apa de baut si in cantitati mici si in ceai. Apa oceanului contine 1,3 ppm (parti per milion).

Combinatiile fluorului cu sodiu, calciu, care sunt utile in dezvoltarea dentara, precum si in igiena orala, se gasesc in apa de baut, pasta de dinti, apa de gura. Studiile au aratat ca ionul de fluor are rolul de a apara smaltul impotriva cariilor dentare.

 Fluorul initiaza remineralizarea dintilor si se absoarbe pe suprafata smaltului acolo unde acesta e demineralizat. Prezenta fluorului pe suprafata dintelui atrage ionii de calciu, rezultand formarea unei matrici mai solide.

 Fluorul poate creste rezistenta dintilor la carii, prin fluorapatita de calciu care este mai rezistenta la atacul acid.

 Fluorul inhiba capacitatea bacteriilor de a forma acizi. Bacteriile vor consuma mai putin zahar, din cauza prezentei fluorului, rezultand mai putini acizi care vor produce demineralizarea smaltului

Unde gasim fluorul:

 PASTA DE DINTI contine: 0,1% (1.000 ppm ) fluor sub forma de monofluorfosfat (MFP). 100 g pasta de dinti contin 0,76 MFP, adica 0,1 g fluor.

Pastele de dinti care contin 1,1 % fluor trebuie folosite doar o data pe zi si au rol in preventia cariilor.

 APA DE GURA contine fluorura de sodiu, iar cele de folosinta zilnica contin 0,05% (225 ppm) NaF.

 GELURI: sunt aplicate in gutiere care se mentin 4 minute pe dinti, in muscatura, iar apoi 30 minute cel putin nu se ingereaza lichide sau alte mancaruri.

 LACURI: se aplica mai usor, fara necesitatea existentei gutierelor, in cantitati mai mici

Pentru copii cu sindrom Down recomandat ar fii:

Utilizarea pastelor cu un maxim de 500ppm fluor, cu eventuala evitare a ingestie acesteia( daca administram comprimate sau fiole cu fluor pe cale orala, atunci vom folosi pentru periere o pasta de dinti fara fluor). Abia dupa varsta de 6-7 ani, putem da spre utilizare copilului paste cu un continut mai ridicat de fluor(1000-1500ppm)

Utilizarea Zymat fiole,200.000UI, o fiola la 6 luni(acestea sunt recomandate frecvent la copii care nu pot lua comprimatele cu fluor zilnic(fie din cauza ca nu se poate colabora cu ei, fie din cauza ca au probleme de reflux gastro-estofagian). In acest caz se contraindica administrarea oricarui alt produs cu fluor.

Utilizarea comprimatelor/picaturilor de Zymafluor, astfel:

-2 sapt – 2 ani = 0.25 mg

-2-3 ani = 0.50 mg

-4-5 ani =0.75 mg

-peste 6 ani =1 mg

Important!! Administrarea fluorului sistemic se va incepe intre 6-12 luni si se va continua FARA INTRERUPERE pana la 12-14 ani. Intreruperea tratamentului poate cauza probleme mai mari decat daca nu ar fi beneficiat de acest tratament.

Ce alimente sunt recomandate pentru consum, fiind carioprotectoare?

Fitatii(fosfatii organici din taratele de grau) au demonstrat o actiune carioprotectoare, ei absorbindu-se la suprafata smaltului, preintampinand dizolvarea acida.

Pulberea de cacao- care prin taninul continut inhiba metabolismul microorganismelor locale. Este prezenta in compozitia ciocolatei, alaturi de untul de cacao, ceea ce transforma ciocolata intr-un aliment ce protejeaza contra cariilor(atentie insa, cea mai buna este ciocolata amaruie, pentru ca nu contine lapte. Laptele si zaharul din ciocolata au efect cariogen puternic.)

Grasimile- realizeaza mansoane in jurul glucidelor in cavitatea orala, impiedicand partial metabolizarea lor si favorizand trecerea lor rapida mai departe, in tractul digestiv. O serie de acizi grasi din componenta grasimilor impiedica multiplicarea lactobacililor si streptococilor provocatori de carie. Studiile arata ca eschimosii nu prezinta carii, cat timp grasimile din dieta lor zilnica nu scad sub 25%.

Branzeturile- prin aportul de fosfati de calciu ce nu permite scaderea ph-ului oral sub 6, prin stimulraea secretiei salivare, prin acizii grasi continuti sunt alimente cu rol de protectie contra cariilor. Pentru aceste motive se recomanda consumul, la sfarsitul mesei, de branzeturi.

Fructele si vegetalele fibroase(tip mere, morcov, telina)-au efect de stimulare a secretiei salivare si de imbunatatire a autocuratirii dentare. Fructele si legumele se vor consuma proaspete, fara a fii pasate.

O serie de ioni anorganici pot genera efecte anticarie(Zn, Al, Fe) prin favorizarea si intensificarea remineralizarii.

Studii recente arata ca un organism are nevoie de repaus alimentar de aproximativ 2 ore pentru ca sistemele de aparare locala contra cariei dentare sa actioneze favorabil. Astfel, pot fi compensate cariogen doar 4 prize alimentare pe zi. Alimentele cariogene sunt cele cu un continut ridicat de carbohidrati, de consistenta si aderenta crescuta, consumate frecvent.

Constipația

Constipatia este definitia in mod obisnuit ca prezenta unor scaune tari sau groase, pastoase, care genereaza discomfort la trecere. In cazurile severe, copilul nu poate se elimine singur un scaun dur. Cauza directa a constipatiei o reprezinta insuficienta apei in scaunele acestuia. Fenomenul este cauzat de o dieta care nu are un continut suficient de elemente care sa retina apa ( fibre) sau de faptul ca este mentinut prea mult in rect scaunul, permitand colonului sa reabsoarba mai multa apa decat in mod obisnuit.

La copii cu DS, exista doi factori care favorizeaza constipatia :

un tonus muscular scazut si o activitate motorie scazuta. Aceste doua elemente determina colonul sa retina scaunul perioade indelungate, ducand la pierderea apei din acesta.

Daca nu se trateaza, constipatia poate duce la (1) fisuri rectale: picaturile din rect duc la colorarea in rosu deschis a suprafetei scaunului si a hartiei igienice, dar nu se amesteca cu scaunul; (2) blocaj; (3) intinderea rectului, fapt care duce la pierderea senzatiei nevoii de defecatie. Aceasta ultima problema poate duce la slabirea muschilor rectali (sfincteri) si poate face ca respectivul copil sa aiba defecatie involuntara ( in termeni medicali “encoprezis”)

Tratamentul obisnuit al constipatiei este de tip alimentar: consumul sporit de fibre, fructe si vegetale. La bebelusi hraniti cu biberonul, se foloseste un produs care are rolul de a inmuia scaunele, cum ar fi siropul de porumb (Karo), extractul de malt de orez ( Matlsupex) sau lactoza ( Diphulac). Lactoza ( produsa commercial prin izomerizare lactozei) se foloseste atat la copii cat si la aduti. Toate aceste produse inmoaie scaunul, prin adaugarea de apa. Un alt mod de a suplimenta fibrele alimentare este prin administrarea de produse ca Metamucil, Citrucel sau vafe ( napolitane) cu fibre, Cresterea cantitatii de lichide consummate de copii este de asemenea recomandata si la copii mai mari se recomanda scaderea consumului de alimente care favorizeaza constipatia ( produse lactate, banana , orez alb).

Pentru bebelusi la care evacuarea necesita un timp indelungat, se recomanda folosirea glicemiei. Ea se poate gasi sub forma de supozitoare solide sau in forma lichida ( Babylax). In cazurile de constipatie severa, medicul va recomanda de obicei un supozitor sau clisma, insa nu utilizati aceste metode fara avizul prealabil al medicului. In plus, evitati alte laxative, in afara de cazul in care medical le recomanda punctual.

Exista doua situatii speciale care trebui mentionate in cazul copiilor cu DS: maladia lui Hirschsprung si Hipotiroidsmul.

Maladia lui Hirschsprung este o maladie in care un segment al colonului aflat direct deasupra rectului este format fara terminatii nervoase. Aceasta deficienta face imposibil ca segmentul respectiv sa impinga materiile fecale prin rect: acestea ajung chiar deasupra rectului si patrund in el doar atunci cand se actualizeaza o cantitate mare care sa impinga restul. De obicei, nou- nascutii cu aceasta deficienta nu nu au scaun in primele 48 de ore de viata si sunt constipati cronic. Copii cu DS prezinuta un risc sporit de a prezenta maladia lui Hirschsprung si uneori poate fi chiar dificil pentru un doctor sa spuna care este diferenta dintre un scaun tipic pentru un copil care are DS si unul cu maladia lui Hirschsprung. Diagnosticul se stabileste dupa ce se aplica o clisma cu bariu copilului si, daca acest examen este suspect, se confirma cu o biopsie rectala.

Tratamentul consta in inlaturarea segmentului de colon care nu are terminatii nervoase ( lungimea difera de la copil la copil) . Tratamentul traditional s-a efectuat in doua etape: intai chirurgical s-a atasat capatul colonului la o deschidere practicata in mod special ( colostomie) si cateva luni s-a efectuat reatasarea rectului. Astazi, multi chirurgi inlatura totusi segmentul de colon respectiv si reataseaza colonul bun la rect, intr –o singura interventie. Aceasta chirurgie rezolva problema constipatiei, desi copii care nu au segmente lungi de colon pot avea probleme cu diareea si malabsorbtia pentru tot restul vietii lor. Parintii copiilor cu maladia lui Hirschsprung se pot inscrie intr –o organizatie parentala denumita Pull- thru Network la www.pullthrunetwork.org .

Constipatia reprezinta unul din semnele hipotiroidismului, alta disfunctie des intalnita la copii cu SD. Dat fiind acest lucru, hipotiroidismul se regaseste printre copii cu SD, fapt pentru care se recomanda ca macar o data la doi ani sa se efectueze testele de sange specifice tiroidei, chiar si atunci cand copii se dezvolta armonios.

 

Len Leshin, dr. in medicina FAAP

 

http://www.ds-health.com/constip.htm