Dupa intalnirea din Scoala Parintilor de saptamina trecuta am cerut opinia unei mamici ce a participat la discutie sa ne impartaseasca din ce a inteles din intalnire, dar care este evident si o beneficiara a serviciilor de terapie din partea  UpDown pentru un copil cu Sindrom Down.   A iesit o insemnare ce se va publica in 3 zile consecutive cu 3 mituri despre aceasta relatie.

Partea 1

Marţea ce-a trecut, pe 30 ianuarie 2013, ne-am întâlnit părinţi şi terapeuţi la un prim « pahar de vorbă » pe anul acesta în sediul Up Down din zona Piaţa Muncii.

Dacă am ajuns acolo neştiind ce-o să se întâmple şi cu un pic de teamă de vreo « prelegere » ca de la profesor la elev cu terapeuţii în rolul profesorilor şi părinţii în rolul elevilor (că doar se numea « şcoala părinţilor », nu ?). Ei bine, temerile mele s-au dovedit nefondate. A fost chiar un dialog revigorant, de unde am aflat mai multe. Una dintre chestiunile ce mi s-au mai clarificat a fost legată de ce credeam sau ce « se vorbea » şi ce se întâmplă de fapt. Iată aici 3 exemple de mit şi realitate :

Mit #1 :« Terapeutul face minuni ! »

Realitate :
Oricât de atrăgătoare ar fi ideea de a fi părtaşul unui miracol, ar trebui să iei în considerare cel puţin 2 lucruri : terapeutul nu lucrează singur, ci are nevoie de sprijinul şi implicarea părinţilor şi, iar fiecare copil are propriile achiziţii şi ritm de acumulare şi dezvoltare.

Terapeutul este un tehnician care intervine direct în viaţa copilului tău cam o oră pe zi. Restul de 23 de ore din acea zi, aşa cum zicea şi dna. dr. Brif, îţi revin ţie, părinte. Aşadar, terapeutul singur are nevoie de tine, părinte, să susţii ceea ce se întâmplă în acea oră de terapie cu sprijinul tău complementar. Aşadar, « minunile » sunt extraordinare când se întâmplă, însă trebuie ajutate să se întâmple.

Ideal ar fi să poţi găsi balanţa potrivită, astfel încât să nu dai în extrema excesului de terapii şi a sufocării vieţii copilului cu exerciţii peste exerciţii, pentru că nu poţi face şcoală tot timpul, trebuie să mai laşi loc şi jocului ori, cel puţin, să « serveşti » frumos un exerciţiu drept joc. Cât de greu e să îmbini « şcoala » cu joaca să-mi spuneţi şi voi :)